Viata ca un poem

Poezie crestina pentru Concursul de poezie ortodoxa,

Valeria Tamas

http://www.serafimpantea.ro/2011/11/25/concurs-de-poezie-ortodoxa#comment-1094

Învierea

Bucurie-i pe pământ,

Este gol sfântul mormânt,
Iisus cel adevărat
Sus la cer s-a ridicat.

Cântaţi şi vă veseliţi
Toţi aceea ce-l iubiţi,
Sfatul ca să i-L urmaţi
Crezu-n Domnul să păstraţi.

Cântă-n aer ciocârlii
A-nvierii liturghii,
Păsări mii prin rămurele
Se înveselesc şi ele.

Sufletul e mai curat
Domnul fie lăudat,
Vorba Lui cea înţeleaptă
Ne ţine pe calea dreaptă.

Fii şi tu mai bun creştine
Cu omul de lângă tine,
Când îl vezi că-n păcat pică,
Fii alături şi-l ridică.

În viaţă avem de toate,
Domnul ne-a dat libertate
De vom birui păcatul
Casă ne va fi înaltul.

Să trecem peste nevoi,
Doamne fii mereu cu noi.
Fereşte-ne de ispită,
Scapă-ne doamne de frică.

Noaptea e de Înviere,
Învinsă-i orice durere!
Dăm frâu liber bucuriei
Întru slava veşniciei.

Noi l-am ucis pe Domnul

Săraci suntem de-acum,
Noi l-am ucis pe Domnul !
Păcat mai mare nu-i să ne strivească
Am fost şi noi acolo la piaţa mincinoasă
Nimic în lume nu-i mai crud ca omul.


Să-şi ducă crucea am strigat,
Cu ramura de spini pe cap
Şi-am huiduit şi l-am hulit
Pe Omul cel desăvârşit,
Păcatul ne-a mânat!


El ne-a privit cu ochii lui
Senini c-albastrul cerului
Nu crucea i se părea grea
Ce ura ce-l înconjura
Mulţimea ce-n păcat cădea.

Mulţimea ce l-a judecat,
Mulţimea ce l-a condamnat.
Am fost acolo, tu şi eu,
L-am întristat pe Dumnezeu
Când Fiului i-am fost călăi.


Dar Dumnezeu adevărat
Puterea Lui ne-a arătat
Şi pe Iisus l-a înviat.
Ne-a lăsat loc să ne căim
Atâta vreme cât trăim.


Acum e-naltul cerului
Şi stă la dreapta Tatălui
Şi răbdător stă şi ne-aşteapta,
Pe toţi la dreapta judecată
Sperând că tot ce-i rău se-ndreaptă.


Toţi cei ce merg pe al său drum,
Creştini de ieri şi de acum,
Ajunge-or la dulceaţa pâinii
Prin forţa vie a rugăciunii,
Tovarăş de-l aleg de drum.


Răbdat-ai chinuri şi durere
Pentru a noastra Înviere,
Scuipat ai fost şi umilit,
Ne iartă Doamne, ne-am trezit,
Să Te urmăm, ne dă putere!

La ceasul Învierii

Pierdut-am clipa ca să fim mai buni,
În suflet doamne-adune mângâiere,
La ceasul tău cel sfânt de înviere
Spre Tine înălţa-vom rugăciuni.

Ne-am amăgit pornind pe căi deşarte,
De sfatul din scripturi noi am uitat,
Cu cât mai multe trepte am urcat
De tine doamne am rămas departe.

Pe drum nu mergem singuri ,ce cu tine,
Cu tine-am vrea mereu să ţinem pasul,
Mândria însă doamne ni-e vrăjmaşul
Mult mai uşor faci rău decât să faci un bine.

Să-ţi pui în saci mereu, fără măsură
Să furi ştiind din pâinea celorlalţi,
Mereu doar pe durere să te-nalţi
Să nu fii om, ce doar o creatură!

Degeaba uşa raiului râvnim,
Cei ce-au ales credinţa sunt cei fără păcate
Ei vor urca la cer, ajunge-vor departe
În timp ce noi în iad va fi să pătimim.

Ne-ai dat un drum şi cale de-a alege,
Găsi-vom să fim vrednici sau orbi vom fi mereu?
Vom şti să despărţim noi binele de rău,
Ce am stricat putea-vom oare drege?

E viaţa noastră o lungă căutare
Durerea ta din suflet e singura lumină,
O vom alege oare sau ne-o părea străină,
La ceasul Învierii vom fi l-a ta strigare?

Noaptea de-nviere

În aşteptarea Lui e floare albă gândul

La clipa învierii dintre morţi

Se umple de lumină tot pământul

Speranţa o simţim în suflet toţi.

Cădem în noi , ne curăţăm de rele,

Ne primenim să fim cât mai curaţi,

Prin jertfa ta vom fi neînfricati

Pe drumul vieţii cum Glasul Tău ne-o cere.

Aproape, mai aproape, de Tine ne vom strânge

Şi vom lua lumină din lumină

Cu inima de dragoste iar plină

Nu vom avea motive de-a ne plânge.

Iisuse, când la cer ne vei chema

Noi demni vrem toţi să fim de Slava Ta.

În noaptea ta cea plină de lumină

În noaptea Ta cea plină de lumină
Alături iar vom fi la clipa învierii,
Cuvântul Tău precum dulceaţa mierii
Îl vom lăsa spre noi curat să vina.


Vom fi acolo să aşteptăm minunea,
Alături să ne fii pe-al vieţii noastre drum,
Vom duce şi noi crucea şi vom simţi durerea
Şi vom pricepe poate adevăru-acum.


Ne ţine doamne-aproape, suntem ai tăi copii,
Iubeşte-ne, cărarea Ta ne-arată,
Învaţă-ne cum se traieşte fără de pată,


Alăturea de noi chiar de-om greşi să fii.
Greşeli vom îndrepta cu multă bucurie,
Şi vom trudi mereu să fim asemeni Ţie.

Prefă-ne Doamne sufletul în cântec

Prefă-ne Doamne sufletul în cântec,
La tine să se-nalţe-n ceruri sus,
Atâtea întrebări tot căutând răspuns
La Tine le-om urca de rele să ne vindeci.

Prefă-ne doamne-n păsări să zburăm,
Să degustăm şi noi cum e înaltul,
Să fim uşori lăsa-vom jos păcatul
În faţa ta curaţi să ne plecăm.


Să ne priveşti cu drag ca şi un tată,
Cu glasul blând ca să ne dojeneşti,
Ca să uităm păcatele lumeşti

Şi să urcăm în lumea ta curată.
În pâine sufletul să ni-l prefaci
Şi pune-ne pe masă la oamenii săraci.

Floriile


În satul cel cu flori e sărbătoare,
E bucurie mare-n orice casă
Pe masa e carafa pântecoasă
Miresme ies grăbite din cuptoare.


Iisus ca-n vremuri de demult revine,
Şi sufletul ne umple de speranţă,
În ceruri ne vrem sus, eternă cutezanţă,
Prin jertfa Lui iertarea noastră vine.


În satul cel cu flori stau sălcii azi la porţi
Pe ram sunt lacrimi de-aur ce strălucesc în soare,
E sufletul curat ca-n zi de sărbătoare

Se simte duhul sfânt cum intră în noi toţi.
Se-ntoarce iarăşi domnul, ieşiţi-i înainte,
Curaţi să fiţi în suflet cum sunteţi pe veşminte.

Floriile

Se-ntoarce Domnul, se umplu pomi de floare

Bătrâna salcă îşi umflă mâţişorii

Se-ntorc din departare călătorii,

Senine bolţi să umple de cântare.

Sub descreţite frunţi se luminează chipuri,

E sufletul de-acum numai o rugă,

Se-ntoarce Domnul, ieşiti cu toţii-n fugă

Lăsaţi în urmă părdalnice nimicuri.

El vine să ne umple de lumină,

În sufletul uscat adânc sa sape

Să samene iubirea de aproape,

De ne-om căi să ierte orice vină.

Se-ntoarce Domnul plin de lumină iară

Pe toţi să ne salveze ales-a ca să moară.

Chipul luminii

Noapte curge, înstelată,

Stele bat din poartă-n poartă

Veste-aducând în cetate

Despre viaţa fără moarte.

S-a născut copilul sfânt,

Printre noi e pe pământ

Ca să ne povăţuiască,

Păcatele să plătească.

Pază îngeri să-i aducă

Cântece spre ceruri urcă,

Luminează ca un soare

Azi Maria, Născătoare.

Lacrimi curg pe obrăjor,

Ca la orice crăişor ,

Cu sărutul ei le zvântă

Iubitoare, Maica Sfântă.

Cetele de îngerei

Scutură din clopotei,

Din zâmbet ce stă să vină

În jur se face lumină.

Rugă

Doamne al cerului

Sfânt al misterului

Regele iubirii

Crai al fericirii.

Peste noi pogoară

La ceasul de seară

Blânda mângâiere

În nopti de tăcere,

Sufletul ni-l umple

De plăceri mărunte,

S-avem fără pată ,

Inima curată.

Rugă murmurând

Intră-ne în gând

Şi ne luminează

Şi ne-nseninează.

Toarnă peste fire

Picuri de iubire.

Îngerul

Îngerul, cu chip de om,

O stea mi-l aduce-n somn.

Odaia mi-o luminează,

Inima-mi înseninează.

Îl ascult tot ce îmi spune

Mă-nvaţă doar lucruri bune.

Mă-ntreabă de m-am rugat,

De am sufletul curat

Să-l primesc în el, mereu,

Oaspete, pe Dumnezeu.

Şi eu suflet de om bun

Lacrimă în palmă-i pun,

În ea-i jar, sufletul meu,

Darul pentru Dumnezeu.

Rugă

În genunchi, în ochi cu rouă

Înalt azi o rugă nouă

Domnului mântuitor

În tot, călăuzitor.

Dă-mi Doamne numai gând bun

Şi dă-mi mâna ta pe drum

Oriunde am să păşesc

Să nu mă mai rătăcesc.

Dă-mi Doamne pricepere,

În toate-nţelegere.

De greşesc, pe loc mă-ndreaptă,

Ţine -mă pe calea dreaptă.

Mulţumire-n dar ţi-oi pune

Toate florile din lume

Şi-ntre ele ţi-o dau toată

Inima mea cea curată.

Rugă tatălui ceresc


În genunchi înalţ astăzi o rugă
Catre tine, tatăl meu bun şi ceresc ;
Rând pe rând s-au dus, cei ce-i iubesc,
Inima, de doruri, stă să se frângă

Sunt astăzi numai nume pe cruci,
Sufletul lor spre Tine luatu-şi-a zborul,
Noi toţi rămaşi cu durerea şi dorul,
Ziua însemnată e când să te duci.

Doamne, primeşte-i în lumea ta mare
Şi iartă-i cumva de-aici au greşit,
După traiul lor, greu, chinuit,
Fericeşte-i cu-a Ta îndurare.

Şi lasă-i în câmpuri cu flori,
Heruvimi să-i încânte cu lire,
Înveleşte-i Preasfinte-n iubire,
C-au muncit din zori până-n zori.

Peste noi varsă credinţa,
Sufletul de Tine ni-l umple,
Curaţi să ajungem cu albele tâmple
Ne-om da, Preamărite, silinţa.

Fă-ne pe toţi din pomul tău ramură,
Iartă-i pe vii şi pe morti,
Nu trage nici linii, nu fă nici socoţi,
Îmbracă-ne-n sfânta ta aură.

Fă-ne să fim de ceru-Ţi doriţi
De-om luneca de pe calea cea dreaptă,
Părinteşte ne ceartă, ne-ndreaptă,
Învaţă-ne, doamne, să fim fericiti.

2. Sfârşit de vară-n Apuseni

Ce coamă verde-au munţii şi tunetul nechează,
Azi, vara-n Apuseni ascult cum curge-n streşini,
Miroase-a fân uscat şi a parfum de cetini,
În tronul Lui de sus, azi, Domnul jubilează.

Cum viaţa curge lin ca-n raiul cel ceresc,
Rămas e gol răbojul cu păcate -
Că-s oamenii smeriti şi plini de bunătate,
De relele din lume cu grijă se feresc.

Şi le e lungă ziua, prinos de-alergătură
Trudind smeriţi să aibă pe masă de-ale gurii;
Departe de păcate, de lene sau de ură,
Se bucură în voie de liniştea padurii.

Urmând învăţătura din filele scripturii ,
Răsplata ei o simt în calea lor mereu;
Aici, în Apuseni, de sus, din podul şurii,
În sufletul curat, coboară Dumnezeu!

3. Greşelile tinereţii

În casa veche s-a pus de-o palmă colbul,
Pe deal stă coşcovită de-aşteptare,
Te-adăpostii de mic, acum crescut-ai mare
Şi marelui oraş ai prins de-o vreme morbul.
Trecutu-i urma pe care n-o poţi şterge,
În inimă îţi stă la ceasul tău de caznă,
Credeai că ai uitat a câmpului mireasmă,
Dar ea te însoţeşte oriunde-n lume-ai merge.

O, dalbă tinereţe, vâltoare fără minte!
Trecutul vrei să-l uiţi şi să îl laşi deoparte,
Dar el îţi curge-n vene din naştere la moarte -
Prin vremi, care trecură, n-ai tras învăţăminte;
Că-n timp ce soarta ne-ndeasă-n pumni arginţii
Ne ia pe toţi la schimb, bunicii şi părinţii.

4.Părinţii

Ei se trec, cum în veri se trec ploile
Şi în urma lor iarbă verde rămânem ;
Doamne, s-au trecut cum se trec florile,
Lacrimi nu mai au ochii să-i plângem !
Părinţii – e un cuvânt care-nfloare,
În trup simt cum mă doare trecerea lor,
Ziua de ieri rămasă-i o boare,
Ei sunt doar trecut, iar noi viitor.
Doamne, în mine îi simt mereu strună,
Nu-i zi ca să treacă fără să-i cânt,
La cap chiar de-au cruce şi trupu-i pământ,
În mine lăsat-au sămînţa cea bună.
Când râd sau când plâng îi simt dimpreună,
Un întreg toţi făcând până-n clipa din urmă.

5. Ascund în mine-un dor nestins

Ascund în mine-un dor nestins,
căci simt în suflet jarul viu
al celor ce-au trudit să fiu
pe care timpul l-ar vrea stins

Ca mine-au au fost, le simt povara
şi stiu că azi le duc destinul -
şi dezndădejdea, şi sublimul
în mine ard, cum arde para.

Strămoşi îmi sunt, îmi curg prin vene,

îi simt şi-n gânduri, şi-n suflare -
străjeri şi azi sunt la hotare.
Cum românescul duh în veci nu piere,
se tocesc munţii şi mările mai seacă,
la greu şi el scrâşneste, dar se-ndreaptă!

6.Toamna

Stau brazii, bravi străjeri, la ţara de verdeaţă,
Mai jos, bătrânii fagi pun scuturi de aramă,
La vântul ce-a pornit stejarii toţi iau seamă;
Nu-i ca şi toamna, temută precupeaţă.

Ea vine ca şi-o boare, îmbracă totu-n brume,
Ademeneşte câmpul cu straie de argint,
Cu frunzele începe întâi un fel de-alint
Apoi, încet, încet, le-aruncă în genune.

Ca omul ce-i la toate-ncrezător
Şi-l fură precupeţul la tocmeală,
Aşa-i şi toamna , tâlhar cu ani de şcoală
Ingenuă; se-arată în faţa tuturor -
În timp ce proslăveşte burta cea sătulă
Ca orice hoţ versat, le fură de la gură.

Satul pustiu

Pustiu e satu-n inima de munte,
De parcă-n ceasul negru s-a prins de el sudalma -
Ferestre mici, cam cât ai pune palma,
Dar nu-s cărări spre ele să se-avânte.

Doar paseri par uitate, aici, în văgăună,
Ce tril de pribegie spre cer albastru varsă,
Troiţa-i cu Isus, cu faţa-n lut întoarsă,
Talanga,-n ceas de seară, de vânt bătută, sună.

De oameni nu-s pe deal nici cruci,
S-au dus lăsând în urmă totul;
Oraşul i-a-nghiţit. Arză-l-ar focul!
Prin case părăsite învie doar năluci.

O scară, o fântână, o coasă ruginită,
Un clop - ce-a fost odata mândrie de bărbat;
Întreg e caru,-aşa, cum l-au lăsat
Şi uşa de la la grajd mai şade priponită.

A pus nimicul, peste munte, stăpânire,
La casa veche cu lacrimi mă intorc;
Învie, Doamne, satul, cu lumea lui cu tot,
Aruncă peste el un strop cu apă vie.

Întoarce-i pe duşi, fă dorul să-i doară!
Renaşte iar locul ca verdele-n pom -
Îmbracă-le, Doamne, noaptea-n nesomn,
Cât satul îi plânge, opreşte-i să doarmă!

Cărare să facem la drum de întors,
În genunchi iertare să cerem la cruce -
Până când, înspre Tine, cu toţii ne-om duce,
Să punem la loc tot ceea ce-a fost!

Aş plânge de-aş putea

Aş plânge de-aş putea, dar lacrimi n-am,
În mine iarba e demult uscată;
Doar vatra ţării-n mine stă şi-aşteaptă
De undeva să-i vină un elan.

Un om viteaz, ce colbul să i-l şteargă,
Ce-a fost demult, să reînvie iar,
Nici păsări să nu treacă de hotar,
Şi ţara, ca şi ieri, să fie şi-azi întreagă.

Să o simţim curgându-ne prin vene,
O dragoste ce neştiind de moarte
În veacuri să ne ducă mai departe,
Alături să îi fim la rău ca şi la bine.

Să cânte păsări , hora să răsune
Şi cobze şi viori ca-n veacul de-altădat,
Şi grâul greu de spic, şi macul cel rotat,
Şi caii cei sălbatici s-alerge pe păşune.

Copii în curtea casei, bătranii prin ogrăzi,
Parintiii toti la câmp, spre-a casei bunăstare;
Mi-e dor de munţii verzi , de lanuri , de izvoare,
De datinile noastre care încet se pierd.

Dar ochii mi-s uscaţi, din vremile bătrâne
Încet se pierde ruga şi Dumnezeu ne uită.
Cum datini vechi le simt că sunt pe ducă
Mi-e teamă, Doamne, că ne-ai sortit osândă.

Nu-ţi cer nimic în plus din cele vechi afară,
Coboară peste noi şi umple-ne fiinţa,
Căci viata-i in zadar când ţi-ai pierdut credinţa
Şi clipele-ţi petreci cu fapte de ocară.

Rămai cu noi şi curge-ne prin vene,
La bine şi la rău să te simţim tovarăş,
Fii raza de speranţă, nu ne-arunca în haos,
Când Tu ne eşti alături, n-avem de ce ne teme.

De cruci nu va găsi

S-au înmulţit salcâmii, de-acuma sunt pădure,
Stau crucile-nnegrite la umbră şi răcoare,
O viaţă au trudit străbunii mei în soare,
Acum îşi cer odihna sub rugii copţi de mure.

E linişte şi pace , îi ştie Domnu` Blândul,
C-aici, pe vechi hotare, şi-au dus veacul,
Porniţi s-ajungă sus, de-or merita înaltul,
În haina lor de lut creştinii îşi ţin rândul.

Mi-e teamă de-o hienă, de-un om fără de minte
Ce umbra le-o ştirbi cu lama de topor
Şi crucile sfinţite ajunge-or în cuptor
Şi, fără nume rămâne-or oseminte.
La ceasul Învierii Domnul iar spre lume
De cruci nu va gasi, i-o şti striga pe nume?

Femeie în lanul de maci

S-a coborât vara pe câmpie
În zbor de fluturi şi tril de pitpalaci,
Fasolea urcă veselă pe-araci,
Izvoarele cu apă ne îmbie.

Se culcă grâul greu de spice
Şi soarele, de-o vreme, arde-n draci;
La coasă dau bărbaţii bice,
Femei se scaldă-n lanul plin de maci.

Sub ie sânii albi stau azi povară,
Cosiţele se leagăna în vânt,
Ochi de bărbat priveşte mai flămând,

Aşteaptă ceasul de odihnă dinspre seară
Când dorul strâns la ceasul cel de pace
În ploaie de iubire s-o preface.

Rugă pentru mama

Între sânii albi ca două izvoare
Din care laptele curge vârtos,
Copilul cârlionţat adoarme frumos
Precum copilul Isus în braţele Tale.

Ea nu-i pune nici Beethoven, nici Bach,
Nici arii din Verdi şi nici din Ravel,
Ea-i cântă un cântec făcut pentru el,
La sânul ei cald strângându-l cu drag.

Nu-i dă lapte praf, nu-l freacă-n unsori,
La ureche şoptindu-i rugăciune
Îl învaţă cine-i stăpânul în lume

Şi-l spală cu drag în apă de flori,

Aceasta-i măicuţa cu privire albastră
Ce-şi ţine bucătăria sub ie,
Şi-şi poartă pruncuţul pe glie
Cu ceru-i, deasupra, fereastră.

Ce viaţa şi-o duce scrijelind doar în lut
Şi ştie să ‘nalţe rugă fierbinte
Să-i crească copilul sănătos şi cuminte

Făcându-i mereu din dragoste scut.

Mâna ei vrednică toate le ştie,
Unde ea umblă locul sfinţeşte.
Din iubire făcând liturghie
În urma ei vezi totul cum creşte.

În viaţa lumească semănând armonie
Pentru clipele ei de vegheri şi nesomn,
Pentru grija de-o viaţă, pentru puii de om,
Ocroteşte-o, Preasfântă fecioară, Marie!

Marie

Marie născătoare, de viaţă dătătoare,

Mamă a florilor, soră-a muritorilor,

Gândul cel bun fă-ni-l tu drum.

Ca să mergem drepţi, fă-ne întelepţi.

Din cerul ca jarul pogoară-ne harul

Învaţă-ne maică, când greşim ne ceartă

Rupând valul ceţii cu duhul blândeţii.

Despre copilul Iisus

Iisus, vezi fiule bine,

A fost un copil ca tine.

Cuminte, ascultător

Şi de Tatăl iubitor.

Cât a trăit pe pământ

Nu i-a ieşit din cuvânt.

Din păcate , bunăoară,

Nu şi-a făcut o povară.

Pe unde el a umblat,

Cuvânt spre Domnul a dat.

Pe cruce sfârşind ştii bine

Pentru mine, pentru tine.

În inima lui cea largă

Loc are-o lume întreagă

Cinsteşte-L şi preamăreşte-L

Cu tot sufletul, iubeşte-L.

Plângi Marie-a bucurie

Ninge alb, cărarea, drumul
Şi pădurea-i albă toată,
Luminează azi cătunul,
Steaua binecuvântată.

Noaptea naşterii preasfinte,
Prima lacrimă pe-obraz
Ce se scurge pe veşminte,
Bucurie-i şi extaz.

S-a născut copilul Lumii
Din Dumnezeu întrupat,
Râde-acum la sânul mumii
Mesia mult aşteptat.

Plângi Marie-a bucurie
Să se-audă-n ceruri sus
Slavă Tatălui şi Ţie,
Şi copilului, Iisus.

Slavă, slavă, Ţie slavă,
C-ai născut al vieţii mire
Ca tot omul să-şi aleagă
Calea înspre mântuire.

Albă floare

Cling, cling, cling şi iarăşi cling
Pornit e spre cer colind,
Pe sub cetina de brad
Trec pruncuţii în şirag,
Cling, cling, cling si iară cling
Sfântă noapte-i, de colind.

Albă floare, dalbă floare
Esti credinţei lumânare.
Nu te scuturi la-ntâmplare,
Ce peste cei cu chemare

Eşti din ceruri căzătoare

Să faci spre Domnul cărare.

Şi mici şi mai mărişori
Am vinit astăzi la voi,
N-am vinit duşi de nevoi,
Ce veşti să v-aducem noi.
N-am vinit nici de tristeţe,
Plini suntem de tinereţe.


Bucură-te gazdă mare

Şi iesi-ne în cărare.
Vestea bună ce ţi-om da,

Sufletul ţi-o lumina,
Buna veste ce-om aduce,

Sufletu ţi-o face dulce,
Că am biruit nămeţii

Să-ţi aducem suflul vieţii
Grai ţi-aducem de depare,

De viaţă fără de moarte.

De departe am vinit,

Mărit Doamne, fii mărit ,
Pe cărea cea mai scurtă ,

Trimişi chiar de Maica Sfântă !
Lăsaţi dar să trecem pragul,

Larg ne deschideţi oblacul,
Sus spre cer gazdă priveste

Steaua care stăluceşte,
Că pe urma ei vinim ,

Tocmai de la Viflaim.


Că nu îi vorbă în vânt,

S-o născut Pruncuţul Sfânt
Colo-n iesela oilor,

Sub aburul boilor
Şade mândru înfăşat

Şi de Maică legănat.
Priveşte gazdă, priveşte ,

Vezi cum cerul străluceşte.


Lacrima nu ţine-n geană,

Ce sari iute cu o poamă,
Ori ne dă un colăcel,

Ori un bănuţ mărunţel.

În semn că vă bucuraţi

Nuci şi mere să ne daţi.
Drumu-i lung şi-nzăpezit,

Zorii trag şi-am ostenit.
Darnici să ne fiţi aşa

Cât vă bucură vestea.


Bucuraţi-vă nespus

De vestea ce v-am adus,
Nu-i plânsul buhaiului

Ci lacrima Craiului,
Îi plânsu Pruncuţului,

În braţă la Maica Lui.
Albă floare, dalbă floare ,

Pe cărări cerne ninsoare.
Sus în cer îi plin de stele ,

La creştini, lumânărele.
La ceasul de sărbătoare,

La a Domnului născare.


Rămâneţi gazde cu bine,

Bucuraţi cum se cuvine,
Noi mai departe ne-om duce

Ocrotiţi de sfânta cruce
Şi de Maica Precista

În prea mare Mila Sa.

Lui, lui, lui, cu chip alb pui

Lui, lui, lui, cu chip alb pui,
V-oi aduce-n prag o veste.
Care pare din poveste.
Dintr-un timp îndepărtat
La un ceas mult aşteptat
Din Duh sfânt şi Maria
Pruncul Iisus se năştea.
Lui ,lui, lui cu chip alb pui,
Pe faţa pământului
Nu-i mai mare bucurie
Nici veste mare să fie
Copiii din deal în vale
Duc vestea Naşterii Sale
Prin geruri şi prin nămeţi
Vin şi fete şi baieţi
Cu chipuri îmbujorate
Cu inimi înflăcărate,
În ochii curaţi lumini,
Pentru voi cinstiţi creştini !

Unde pruncu o-adăstat
Domnu noapte-o luminat
Ca din a ei strălucire
Pruncului să-i dea mărire.
Din ieslea unde l-o pus
Plânge copilul Iisus
Maica sfântă-n braţe-l strânge
Şi-l ogoaie:|”Stai, nu plânge
Lacrimi pui sfânt nu vărsa
Că a ta-i toată lumea.
Pruncu-o ţără se-ostoia
Şi-apoi iarăşi începea.
-Taci pui mic şi nu mai plânge,
Lumea-n jurul tău o strânge.
Du-i din lumea somnului
Pe cărarea Domnului.
În pace fă-i să trăiască
În iubire prunci să-şi crească,
De-ajutor la daraveri
Când n-or mai fi în puteri,
Când necazul cel din lume
Le-o produce stricăciune.
Când i-o încolţi necazul,
Când le-o lăcrăma obrazul,
Umăr la umăr să pună
Creştineasca faptă bună.


Mic pruncuţu tot plângea
Răul lumii îl simţea
Că, pe orice faptă bună,
Răul lumii se răzbună.
-Tată, de-am venit aci
Omul bun l-oi izbăvi,
Câţi or asculta de mine
S-or urca în Rai la tine.
Pentru cei ce m-or urma
Îmi voi da Tată viaţa.
Sprijin le-oi fi-n gând şi-n faptă
Pân` la dreapta judecată.
Lui, lui, lui, cu chip alb pui,
Cobor văi şi dealuri sui
Veste bună să vă spui,
De la Maica Domnului.

Nu îi glas de clopoţei
Ci îi râs de îngerei
Care azi is bucuroşi
Că v-am găsit sănătoşi.
Cum ni-i frig păstă măsură
Primiţi-ne-n bătătură,
Prunci la suflet ne-ntinaţi
Şi colăcei calzi ne daţi.
La ăst ceas de sărbătoare
Bucuraţi` de vestea mare
Pân la celălalt Crăciun.
Rămâneţi cu Domnul Bun.

0 comentarii